ProSport revine cu amănunte interesante din culisele discuției de la stadionul Steaua, dintre Victor Pițurcă și ultrașii steliști.
Noul manager general i-a surprins în urmă cu două zile pe fani, când le-a făcut acestora o caracterizare referitoare la toate persoanele din club. „Înainte să începeți voi să vorbiți, aș vrea să vă spun eu părerea mea despre toți oamenii care lucrează la Steaua”. Așa și-a început Piți discursul. În continuare, fostul selecționer le-a cerut suporterilor sprijinul total: „Vreau să veniți cu toții la stadion. Împreună vom câștiga acest campionat. Am nevoie de susținerea voastră„.
Fanii de la Peluza Sud au pus însă condiții: „Nea Piți, noi o să venim la stadion dacă îl îndepărtezi din club pe Valeriu Argăseală. Ne-am săturat de el! Nu a făcut nimic pentru această echipă. Nu se pricepe la fotbal. De asemenea, te rugăm să ne promiți că vei avea demnitatea să pleci în momentul în care Gigi Becali își va încălca cuvântul„. Fanii i-au cerut lui Piți ca Emeric Ienei să fie omul de legătură între ei și conducere, dar antrenorul a respins pentru moment această variantă: „Vom mai discuta în acest sens„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER